Penisuri celebre

Ştefan Vasali alias Terente a sfârşit rău, mâncat de câini. Asta pentru că singurul care a vrut să-l îngroape a fost un evreu bătrân. Şi l-a îngropat cum s-a priceput el mai bine, insuficient de adânc sub pământ. Acum, să fim serioşi! Ce groapă ar putea săpa un bătrânel? Ce n-au mâncat câinii au fost capul şi penisul. Pentru că autorităţile au avut grijă să-l decapiteze în ambele sensuri, imediat după moarte. Capul i-a fost tăiat, probabil, drept pedeapsă. Penisul, tot probabil, în scop medical. Ambele se află la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Sau cel puţin aşa ar trebui. Eu despre cap nu am auzit nimic.

Şi Rasputin a murit urât, prin înecare. Aşa au spus la autopsie, după ce l-au cules din râul Neva, unde a fost aruncat legat fedeleş, după ce a fost otrăvit cu cianură, într-o cantitate suficientă pentru a răci şase oameni, împuşcat în piept şi lovit cu bâtele. Tot la autopsie s-a spus despre corpul lui că era intact. Totuşi, penisul lui Rasputin se afla, pe la 1920, la Paris în mâinile unor rusoaice care îl venerau ca pe un zeu al fertilităţii. Penisul a fost returnat familiei, mai exact fiicei lui Rasputin, Maria. La moartea acesteia, în 1977, s-a spus că penisul lui Rasputin era de fapt un castravete de mare. În 2004 penisul a apărut conservat într-un muzeu al erotismului din Sankt Petersburg. Nu se ştie exact pe unde a umblat, cert este că se înghesuie lumea la el ca la circ. Femeile susţin că după ce văd falusul devin mai fertile, iar bărbaţii se vindecă de impotenţă.

Napoleon Bonaparte a murit în exil. Otrăvit cu arsenic, din cauza unei erori medicale sau de cancer la stomac. Ăsta din urmă pare a fi şi motivul pentru care la autopsie i-au scos stomacul, pentru studiu. Inima i-a fost scoasă, la dorinţa defunctului, pentru a fi dăruită soţiei sale. Nu a ajuns niciodată la ea. Cel puţin nu în sensul fizic. Un tendon, dinţii, două bucăţi din intestine şi penisul nu se ştie în ce scop au fost separate de micul corp al marelui om. Cert este că au adus bani buni celor care le-au vândut de-a lungul anilor. Penisul, în stare flască, este descris ca fiind de mărimea unui bob de strugure şi se zvoneşte că a fost la început în posesia preotului lui Napoleon. La un moment dat erau vreo trei colecţionari, care pe lângă aşchii din copacii din apropierea mormântului lui Napoleon se lăudau că deţin şi organul sexual al împăratului. Trei oameni, care fiecare avea într-un borcan un penis de 2.5 cm. Ale cui erau două dintre ele, nu se ştie exact. Se ştie însă, că medicul urolog John K. Lattimer a plătit pentru un penis la borcan, presupus al lui Napoleon, 3000 $. Lattimer s-a dus după Napoleon în 2007, lăsând organul singur pe lume. Atât de mic şi atât de singur.

Real

Este real că dacă mergi la cumpărături noaptea, la Real, ai toate şansele de a găsi cam tot ce îţi trebuie prin casă, fără a face listă pe care să o urmăreşti ca nebunul. Explicaţia o găsesc simplă : noaptea, pentru că e linişte şi oamenii normali dorm, nu simţi nevoia să te grăbeşti - dintr-un instinct de turmă, presupun - şi ai ocazia să observi toate articolele de pe toate rafturile. Şi uite aşa ajungi acasă cu mult mai multe decât îţi trebuiau dar şi cu cele care sigur îţi trebuiau mâine şi habar nu aveai.

Şi cum nu sunt la prima abatere, în noaptea asta, am plecat la cumpărături pentru de dimineaţă în principiu. Cred că am fost 4 cumpărători în tot super-hyper-uatevăr. În mod normal mă aşteptam să fie foarte linişte şi nici nu am fost contrazis în primele 30 de minute, timp în care am adunat de pe rafturi multe şi mărunte, inclusiv o cană de ceai şi nişte bunătăţuri pentru Zu, care apropo e bine, la ţară.

După 30 de minute, spuneam, ajung la raionul fructe, legume şi alte alimente benefice. Acolo, un nene înalt, pe la 34 de ani, cu mustaţă aşeza nişte saci de cartofi şi o bombănea pe o duduie roşcată, pe la 25 de ani, care toca un pepene galben. Duduia cuminte mi s-a părut şi în ciuda tonului ridicat continua să fie politicoasă. Chiar şi când mustăciosul i-a zis câteva vorbe referitoare la sex oral, dar în limbajul poporului.
Am luat legume, mai multe soiuri, duduia le-a cântărit. Între timp domnul dădea cu fă, mu*e, p*li, fu*u-ţi, zdreanţă, Ferentari. Duduia, nimic. Am luat şi fructe, tot mai multe soiuri. Duduia le-a cântărit şi pe astea. Greşit, aveam să văd la casă. Dar nu contează asta. Contează că în timp ce duduia cîntărea am mai învăţat o insultă, de la domnul cu mustaţă, înjurătură care a făcut-o pe duduie să explodeze într-un ropot de sudălmi la adresa domnului. Fraza cheie, aşadar, a fost :
- ...că te-a făcut proasta de mă-ta în găleată.

Mi-am ales nişte croissante şi pâine din făină de secară, m-am dus la casă în capătul celălalt al magazinului, am pus tot pe bandă, au trecut 70% din produse pe la bipuitor. Până la banane. Bananele nu aveau preţ. Duduia, nervoasă pe referirile la găleată, mi-a pus preţul bananelor la pere şi pe cel al perelor peste el şi uite aşa m-am întors la raionul de fructe. Deja-vu, mă jur în franceză. Duduia şi nenea cu mustaţă erau exact la momentul zero. El cu sacul de cartofi, bombănind. Ea cu tonul ridicat, dar făcând apel la respect. Nu garantez că nu se ceartă şi acum.

Şi tot despre Real, ieri seară primesc o cerere de adăugare în lista de messenger de la Real Dany*. Ca de fiecare dată când nu cunosc, îi scriu :

- nu ştiu exact cine eşti...
- sunt Dany, răspunde
- no shit! :))

* Dany e fictiv.

Fantezii interzise

O leapşă, de la conaşul Paul, ocazie şi cale pentru - respectiv pe - care îi transmit sănătate la găini. Paulike, te-ai înşelat, nene!


Fantezia ca fantezia, ce ne facem cu interzisul? Cum ar veni împotriva legilor scrise, nescrise, firii, logicii şi societăţii. Am întors-o pe toate părţile şi pe toate feţele şi în vis şi în realitate şi în afara instituţiei căsătoriei (în vreo 2-3 cazuri) nu am găsit niciun impediment fanteziilor mele.
Nu visez la babe, la animale sau la copii, ferească Sfântul!
Aoleu! Dacă nu aş avea un mic fetiş legat de uniforme, aş fi chiar monoton. Sau poate nu.

Peştişorul

Peştişorul auriu, ăla de trăieşte în acvarii, este foarte tare. Pentru că uită. Tot. La interval de 30 de secunde. Viaţa lui se rezumă la jumătate de minut. Ceea ce înseamnă că dacă în ultimele 5 secunde a fost fericit cine ştie din ce motiv piscicol, trăieşte cu impresia că este fericit de o viaţă. Se poate să fie fericit de 29 de secunde şi brusc să se sperie şi uită că a fost fericit vreodată şi se simte mizerabil, speriat şi nefericit. Şi vede un purice de baltă uscat şi mâncând, uită de sperietură şi are impresia că haleşte de o viaţă. Dacă e peştoaică are mari şanse să se creadă o vacă grasă şi nesimţită care nu a făcut toată viaţa decât să mănânce. Dacă e mascul, sunt şanse mari să nu îi pese. Dacă stă într-un acvariu imens, la fiecare 30 de secunde va descoperi locuri şi peşti total noi şi nu se va plictisi niciodată. Va avea însă probleme cu peştii cu memorie mai bună, în cazul în care îi întâlneşte din 2 în 2 minute şi îi va trata ca pe necunoscuţi. Dar într-un final peştii se vor obişnui pentru că oricum peştişorul auriu uită şi nu ar avea rost.

Problema apare când peştişorul moare. Pentru că atunci când moare va crede că toată viaţa a fost pe moarte.

În concluzie, dragilor, dacă aveţi norocul să prindeţi peştişorul de aur, aveţi grijă să puneţi câte o dorinţă la 30 de secunde.

Să-mi dai rinichiul de la mama, nenorocito!

Un doctor de pe la ei, cu dragoste mare, i-a dăruit soţiei din dotare 3 copii şi un rinichi. Pe bune, femeia chiar avea nevoie. De rinichi. S-a simţit mai bine, atât de bine încât a hotărât să schimbe diverse organe, altele decât rinichii, şi cu un alt domn. Chirurgul a aflat, probabil la Cheeters, şi a tunat : divorţ, nenorocită infidelă şi nesătulărecunoscătoare. Asta, acum 4 ani.

Timp suficient să facă listă cu tot ce avea înainte de a-şi uni destinul cu doamna şi trăgând linie, i-a dat cu minus un rinichi. Pe care îl cere acum. Rinichiul sau 1,5 mil de dolari.

În altă ordine de idei, dar pe subiect, seara, când se nimereşte, ascult emisiunea domnului şi stăpânului lui miki, pe Kiss Fm. Cu tot respectul pentru miki şi domnul şi stăpânul ei, mi se pare o emisiune de real divertisment.

Cu dedicaţie!

pentru miki şi ilinca :

Draga de Zu mi-a bucurat ziua cu ceva umed simţit de talpa piciorului stâng în momentul părăsirii confortabilului pat. Cum ar veni, i-a venit greu să meargă la tăviţă, acum, după mai bine de 3 luni în care nu m-a norocit. AMR 3 zile, perioadă în care dormitorul intră pe lista : aici nu e voie!

P.S. : ieri şi-a pierdut un dinte în tricoul meu, azi dimineaţă şi-a pierdut, DIN NOU, mustăţile pe partea stângă, sărind pe aragazul unde se pregătea micul dejun.

Hai în club, neamule!

Sâmbătă seară, mergem în club. Noi, câţiva, vreo 27 după calculele noastre, aşa ca la banchetul de sfârşit de clasa a patra. Normal, fiecare a invitat pe unul, altul, cum e frumos şi prieteneşte. Se ajunsese, teoretic, la ipostaza în care erau cam 10 persoane care să nu cunoască alte 10 persoane decât, poate, din vedere. Teoretic, repet. Practic a fost aşa :

După multe griji fondate doar pe presupuneri, s-a ales o crâşmă în care să încapă atât amar de lume bună. Apoi crâşma s-a schimbat, din motive de spaţiu. Normal, cei care au răspuns cu sfert de gură la invitaţie sau, mai bine grav, au răspuns negativ, nu au mai fost anunţaţi de schimbare. Mie mi se pare logic.

Primul cuplu ajuns a văzut masa rezervată. Goală. Aşadar, a ieşit, s-a mai plimbat niţel, s-a întors, a văzut aceeaşi masă la fel de goală, a plecat. Următoarele două persoane ajunse nu cunoşteau pe nimeni din grupul de 6-7 4 persoane ajuns cam în acelaşi moment. Din grupul de 6-7 4, o persoană cunoştea relativ mai mult de jumătate din grupul cu care ajunsese şi spre deloc celelalte două persoane. Rezultă : câte o persoană din fiecare grup a trimis sms(uri) ghiciţi cui?, haioase sau dojenitoare, după caz, îndreptăţite, dar primite nu cu foarte multă bucurie de ghiciţi cine??

O persoană din următorul cuplu ajuns cunoştea binişor o persoană, respectiv două, din fiecare grup. Nu a trimis sms.

Următoarele 4 persoane ajunse, destul de târziu, din motive de muncă cinstită la corporaţie, cunoşteau 80% din persoanele deja prezente. O persoană din acest grup de 4, ghiciţi cine?, a făcut puţin circ, apoi şi-a stins nervii cu o bere fără alcool. Apoi a trimis un sms de mulţumire celor care şi-au anunţat venirea şi şi-au băgat picioarele. A mai trimis încă un sms unei persoane care spusese pas de 3 ori, dar care s-a dus în prima crâşmă, pentru că acolo ştia că e banchetul de sfârşit de clasa a patra.

Acum, la rece, unei persoane din tot grupul i se pare amuzant ce s-a întâmplat, dar pe moment i-a părut oricum, numai haios NU.

În altă ordine de idei, nu mai calc în Spice, din 3 motive :

- scaune şi mese, ca la pomană
- loc de dansat - sufletul - cum ar veni, atât mi-ar fi trebuit să am chef
- muzica neconvingătoare - oamenii cântă bine, ce-i drept, dar pe boney m nici mama nu mai dansează.

Am revenit

E greu rău după. După orice, în principiu. În cazul nostru, e greu după câteva zile, mai multe, de stat departe de bloguri, internet şi altele.

A fost frumos de Revelion, dar nu am mare lucru sa vă arăt, că nici eu nu le-am văzut pe toate. Pozele, adică. Încă, dar sunt răbdător şi plin de speranţă. Între timp, câteva, din ciclul peisagiste :

Înainte de 2009, cu doar câteva zile mi-am promis să fac nişte lucruri anul ăsta. Cum ar fi să mă las de fumat şi/sau să fac un sport, ceva. Altul decât aruncatul cu privirea. Cu fumatul se lucrează încă. Sport am făcut aseară, suficient. Grea rău sticla, ce să zic.

Între timp, Zu a mai dărâmat/spart/rupt, în ordine, următoarele : uscătorul de rufe, un ghiveci, un pahar, două scrumiere, o priză, uscătorul de rufe, tencuiala de pe un perete. Atât îmi aduc aminte, deocamdată. Prin urmare, mai avem exact 5 zile de chin şi convieţuire, după care chinul se mută la mama şi odată cu el şi convieţuirea.