Invisible man

Via Pisicot şi Adi, cu scuzele de rigoare pentru întârziere.

Cum ar veni m-am trezit de dimineaţă şi când mă uit în oglindă ce să vezi! Nimic. Da, sunt invizibil. Acum, nu sunt prost să stau în casă. Şi aş mai avea o rugăminte, să fie cald afară. Buon. Mă dezbrac frumos şi mă pun pe fapte bune. Aiurea! Păi de ce sunt invizibil, să fiu filantrop?
Normal, zic eu, primul lucru care îmi vine în minte acum are legătură cu băncile, de exemplu, dar şi cu legea. Aia penală.
Apoi, aş intra în toaleta femeilor dintr-un club sau un restaurant intens populat. Nu, nu în cabine, acolo, pe lângă oglinzi. Poate mă dumiresc şi eu de ce îşi pudrează femeile nasul în gaşcă.
Aş trece puţin pe la corporaţie şi aş scrie câteva mesaje, de bine, de rău, după caz, pe tastaturile colegilor. Cu drag, normal.
Pe seară aşa, aş merge la OTV şi aş stinge lumina în studio şi apoi aş scrijeli pe masă un singur cuvânt : Elodia.
Foarte posibil că îi voi arunca pe fereastră, vecinei care ascultă manele în blană, sursa zgomotului. Dar cred că asta voi face şi fără darul invizibilităţii.

Stăpânul animalelor

Printre altele, weekendul ăsta, am fost unicul stăpân al casei. Al casei de la ţară, unde de vreo 30 de ani locuiesc părinţii mei. Petrecere, dezmăţ, aţi zice. Greşit. Animale. Puţine, dar importante. Ăsta e crudul adevăr. M-am descurcat exemplar cu ajutorul divin şi omeneştile mâini de ajutor ale vecinei tanti Leana. Ne-am înţeles de minune, aşa cum te poţi înţelege cu o femeie de 70 de ani care te aude vag doar dacă răcneşti la ea.

Jack a fost în culmea fericirii, mai puţin în momentele în care apărea tanti Leana şi eram nevoit să-l leg. Oricum mi-ar fi luat mult prea mult să îi explic că nu muşcă. Jack, nu tanti Leana. În plus, riscam să rămân fără voce. A! Şi cred că Jack îmi urăşte maşina. Cum pornesc motorul, intră în panică. S-a cam prins că ea mă duce departe.

Mă laud că de Stela m-am ocupat singur-singurel, asta după ce îmi lăsase tata totul pregătit, inclusiv manuşi noi, ca nu cumva să-şi strice odorul mânuţele. Le-am folosit, dar nu şi când am mâncat nuci, normal.

În altă ordine de idei, am făcut şi câteva cuceriri :

A fost dragoste la prima vedere şi nici măcar nu a trebuit să o mint cu bunătăţi. A venit glonţ la mine, de parcă ne ştiam de o viaţă. Eu i-am zis Carmen. Aşa se numeşte doamna doctor de la cabinetul medical sătesc aflat în stânga casei părinteşti. Doamna doctor o îngrijeşte în timpul săptămânii. Şi nu stătea locului o clipă, să îi fac şi eu o poză mai demnă. Pisica, nu doamna doctor.

Apoi i-am auzit pe ei :

Amărâţii ăştia doi au fost aruncaţi de un om mare cu suflet mic pe drumul de lângă şcoală. Şcoala sătească e vizavi de casa părintească. Între ele, DN72A, intens circulat. Nu încape vorbă, gestul a fost unul de bun simţ. Mulţi lasă diverşi pui de pisică sau de câine la şcoală, în ideea că vor fi adunaţi de copii şi duşi acasă. Tot e mai bine decât să-i înece. Da, le-am făcut un adăpost dintr-o cutie de carton căptuşită cu fân, în curtea interioară a şcolii, unde nu pot fi călcaţi de maşini sau omorâţi de diverse jivine, le-am dus lăptic şi i-am lăsat dormind. Ştiu, aş fi putut să îi iau acasă, dar ştiţi ceva? Încercaţi voi să o convingeţi pe mama să aibă grijă de doi pisoi cât palma. Pur şi simplu nu mai merge ca în copilărie...

Cerşetor de meserie

Nu dau bani cerşetorilor. De zgârcit? Poate. Mie îmi place să cred că de ofticat. Nu mi se pare corect ca un brutar - să zicem - să se lupte cu saci de făină, să suporte temperaturi extreme şi altele pe un salariu de 600 de lei şi un cerşetor în lunile bune să aibă un venit de 5000 de lei. Neimpozabil şi neimpozat. În plus, urăsc momentele în care cineva face eforturi umilitoare în încercarea de a-mi stîrni mila. Eşec total.
Antipatici îmi sunt şi ăia micii, care târâie un căţel de maxim 12 zile printre maşinile oprite la semafor. Dacă le dau, îi pun să îmi promită că duc căţelul la mă-sa. De fiecare dată se uită tâmp la mine, cu privirea aia : Amice, pari mare de acum. Eşti retard?!
Nu mai vorbesc de ăia care trag mucii lângă tine când îţi bei sucul la oareşce terasă.
Nu mă induioşează bărbaţii. Niciodată. Din contră, mă enervez când văd un zdrahon în floarea vârstei, care se chinuie să pară handicapat, dar duhneşte a alcool şi strigă după tine pe stradă diverse incantaţii destinate divinităţii întru sănătate, în principiu.
Mă înduioşează bunicuţele care se chinuie să vândă un smoc de flori, de cele mai multe odios, dar cules cu efortul pe care îl poate depune un trup bătrân aplecându-se după nişte margarete, fie ele şi crescute în cimitir. Mai tare mă înduioşează bunicuţele şi bunicii care stau la colţul unei alei populate cu ochii în pământ şi cu mâinile albite de trecerea anilor şi circulaţia proastă şi curate, în poală, de ruşine că n-au avut noroc de viaţă şi copii iubitori.
De departe cel mai tare mă enervează cerşetorii cu forţa. Ăia de la semafor care mai întâi îţi spală parbrizul şi apoi te întreabă dacă voiai. Am păţit-o cu unul nopţile trecute. Da, noaptea, la 1.27. Mai nasol de el că nu aveam niciun fel de bancnotă care ar fi meritat o spălare de lunetă. Mă întreb cu ce s-ar fi mulţumit dacă nu eram fumător.
Mult mai răi sunt ăia din parcările cluburilor, teraselor, etc. De cele mai multe ori, mai bine îmbrăcaţi decât un băiat de la ţară care se duce la discotecă, vădit sub influenţa unor substanţe şi cu priviri pătrunzătoare de om pus pe rele. Câteodată nu ştiu de ce mă enervez. Ăştia nu cerşesc, mă pun în temă. Parcarea e a lor şi costă. Şi le dau, că îmi iubesc maşina.

Fără scuze

Şi mă pregătisem să îmi cer mii de scuze publice. Şi aveam şi motive. Păi s-a întâmplat aşa :
Maria, Ilinca, Pisicot (cred) şi mulţi stimaţi telespectatori s-au adunat câtă frunză şi iarbă să vizoneze ascultându-l pe inegalabilul Leonard Cohen. Frumos, s-ar zice. Nu ca previziunile meteo, care pe vineri aşa anunţau pentru duminică seara, exact de concert, ploaie oră de oră, minut de minut. Am dat telefoane, m-am zbătut şi am reuşit să obţin o promisiune de neploaie. Da, s-a schimbat prognoza, că aşa e în tenis la meteo. Bucurie, mulţumiri şi altele de bine de la Maria, Ilinca şi, probabil, stimaţii telespectatori. Duminică seară, pe la 21.00, la corporaţie, cum se cade - un weekend da, altul ba - şi nu la concert cum s-ar putea crede, printre ştiri, aud zgomotul inconfundabil al picăturilor mari de ploaie care lovesc cu nesimţire acoperişul de tablă al sediului frumoasei corporaţii. Acum, între locul desfăşurării concertului şi cel al desfăşurării activităţilor plăcute în corporaţie s-ar putea arunca un băţ de dimensiuni medii. Şi am fost ferm convins că m-au ajuns blestemele devreme ce cu exact 45 de secunde înainte de a intra în pâine, calculatorul, indispensabil de altfel, s-a gândit să se restarteze.
Tot Maria m-a scutit, printr-un sms : Mulţumim, Nelu! :)

De la munte

Nu vreau să plictisesc pe nimeni, sau poate nu am cuvinte să descriu cât de frumos a fost la munte. V-aţi prins, nu vreau să stârnesc invidii. În altă ordine de idei, am uitat aparatele foto acasă. Toţi, mai puţin I. Dar a uitat bateriile. Sau a uitat să le încarce. Ne-am descurcat până la urmă, cu baterii pe descărcatelea şi cu telefoane mobile cu cameră foto inc. Rezultă :

Contrar aşteptărilor meteo, m-am dezbrăcat de inhibiţii de tricou şi am făcut şi plajă.

Ultima noapte

De la Nostradamus citire :

"Migrés, migrés de Genefue trestous,
Saturne d’or en fer se changera,
Le contre Raypoz exterminera tous,
Auant l’aruent le Ciel signes fera."

„Fugiţi, fugiţi din Geneva cu toţii,
Saturn din aur în fier se va transforma,
Raza contra-pozitivă va extermina totul,
Vor fi semne în cer înainte de aceasta."

Trecând peste faptul că suntem vii şi sănătoşi, ceea ce nu mă îndoiam, să continuăm. Am promis că voi posta pe minute noaptea de marţi spre miercuri. Mai mult, încep cu seara de marţi :

19:57 - în drum spre corporaţie, intersecţie aglomerată, semafoare care nu merg. Dacă mă risc, am şanse să nu mai prind sfârşitul lumii. Pe boul din spatele meu nu-l interesează. Flashuri, claxoane, lucruri, probabil se grăbeşte spre cimitir, judecând după vârstă. I-am urat printre dinţi de rudele decedate ale mamei sale, am înfipt piciorul în pedala de frână şi i-am dat şi lumină. De la lămpile de ceaţă, să aibă.
19:58 - 20:29 - trafic, trafic, trafic
20:30 - la corporaţie
20:31 - nişte cafea
20:32 - C. propune să facem un copil, nu pe loc, ci până dimineaţă
20:33 - T. ne oferă cheile apartamentului
20:34 - fericire
20:35 - 23:52 - îmi merit banii
23:53 - C. a plecat acasă la ea
23:54 - dezamăgire
23:55 - spre Batmobil cu D., B., şi Ci.
23:56 - 00:15 - trafic, trafic, trafic. lejer.
00:16 - debarcat B.
00:16 - 00:19 - trafic
00:20 - debarcat D.
00:21 - debarcat Ci.
00:22 - 00:37 - trafic, trafic, trafic. tot lejer.
00:38 - cuvinte mari la adresa mamei idiotului care şi-a parcat vaporul pe locul meu
00:39 - 00.42 - ture în jurul imobilului în care locuiesc
00:43 - parcat pe locul vecinului
00:44 - adunat agoniseala de prin batmobil, urcat spre vastul apartament
00:45 - scris bilet de scuze pentru vecin
00:46 - pus bilet sub ştergătorul batmobilului
00:47 - get naked
00:47 - 00:50 - duş. poate am eu o altă percepţie a timpului...
00:50:01 - 00:50:59 - îmbrăcat. vorba vine
00:51 - 01:00 - butonat telecomanda. plictisit.
01:01 - 01:07 - găsit cu mare surprindere ceva de halit prin marele canion sau frigider.
01:08 - pornit calculator
01:10 - pornit calculator din nou
01:11 - verificat mail pentru vizionat programul de la corporaţie. totuşi, poate nu crăpăm, să nu lipsesc nemotivat.
01:12 - 01:25 - holbat pe blog, citit una alta
01:26 - amuzat citit pisicot, lăsat comment
01:27 - shut down computador
01:27:30 - apăsat din greşeală butonul de restart. înjurat computador
01:28 - shut down computador. din nou.
01:30 - zis noapte bună la nevasta imaginară şi imaginat persoană reală.
01:31 - prea cald. deschis geamul
01:32 - înjurat câinii din faţa blocului. închis geamul.
01:33 - 05:58 - somn
05:59 - trezit, întors pe partea cealaltă cu gânduri de bine spre cretinul care a claxonat.
06:00 - 08.00 - somn dulce
08:01 - oprit soneria la ceas.
08:01 - 08:10 - somn
08:10 - oprit din nou ceasul
08:10 - 08 : 19 - somn
08:19 - trezit. iar n-am timp de cafea...

Pedeapsă

Am ajuns la concluzia că sunt pedepsit pentru nopţile pierdute. Nu, nu mă plâng de cearcăne, riduri şi somnolenţă acută.
Rezultă că vecina mea, de sus, jos, dreapta, habar n-am, dar despre care v-am mai zis, e robot. Şi, ca orice robot, are nevoie să-şi încarce bateriile. Altă explicaţie nu găsesc pentru acţiunile ei. Aşa se face că în fiecare zi, la 10.10, ascultă başi grei şi tremurători organelor mele interne. De regulă aceeaşi piesă, pe repeat. Ascultă cam un sfert de oră şi apoi se face linişte. Atât. Cât să mă trezească brusc şi să mă facă să uit de cele sfinte. N-ar fi o problemă în zilele obişnuite, că la ora aia ori beau cafeaua, ori îmi sorb nervii pe străzile din Bucureşti, la volanul bolidului personal. Dar mai sunt nopţi în care mă transform în Batman şi ora 10.10 este cu mult sub idealul meu de sărit din pat ca ars.

Plecând spre conacul sor-mii, în miez de noapte, la volanul Batmobilului, mă îmbătam cu apă rece şi gândul liniştitor că azi am să sparg recordul la somn. L-am spart, până la 8:10, când am fost brusc rupt din braţele primitoare ale somnului matinal de ciripitul vesel al unei bormaşini de mare putere. Şi a cântat cu spor până la...10.10.

Apocalipsa de septembrie

- Varianta 2008 -

Povestea pleacă de aici şi cu poze. Dacă e să crăpăm mie nu îmi pare rău decât că specia noastră va dispărea brusc. Şi nu stă speranţa în ăia de pe SSI, că au prea puţine femei cu ei şi civilizaţia ce ar naşte din ei ar deveni mult prea repede endemică. Latura mea psihopată tot speră că vom fi cuceriţi de o specie superioară care să ne chinuie cum chinuim noi animalele. Ce, nu o merităm? Deeeeci ...

Luni voi dormi ca un dihor, aşa ca după 3 nopţi în care mi-am început somnul când alţii îşi încep ziua de muncă. În această categorie includem, de exemplu, soarele. Da, noaptea asta se include şi ea. Normal că nu în categoria somn. Luni noapte voi părăsi Bucureştiul cu destinaţia soră. Am promis.

Marţi am planuri de dentist. Mi-am promis. Asta ziua. Seara, la frumoasa corporaţie. Nopţile nu mi le planific în ultima perioadă.

Acum, marele regret ar fi că nu am apucat să am un copil. Ştiu, sună niţel egosit că s-ar duce şi el odată cu mine. Şi mai ştiu şi că e cam târziu pentru asta. Trebuia să sun din timp la centrul de închiriat berze. Şi am vrut, sincer.

Buey, cum adică să vină sfârşitul. Vineri vreau să merg la munte. Terminaţi cu prostiile!

De sâmbătă seara

Şi o luăm de la capăt. Hai să mergem în club, zice N. Să mergem, aprob, dar doar noi doi şi o umbrelă? Asta era aseară...

Am făcut fiecare o listă în minte, am căzut de acord asupra persoanelor care ne trag clapă frecvent, şi rezulta că eram singurul xy dintr-o ecuaţie cu multe cunoscute xx. Ceea ce nu mă deranjează. Deloc. Da, ştiu că fizicul meu impunător nu este chiar potrivit pentru postura de bodyguard, dar lăsaţi-mă să visez. Cercetătorii britanici, cu voia Mariei, spun că bărbaţii, ca şi câinii, nu îşi conştientizează mărimea. Fără nicio legătură cu soarele şi tenisul....Să revenim

Am revenit! A apărut problema locaţiei. Poate m-am plictisit eu sau poate nu am simţul esteticului foarte dezvoltat, dar cluburile ridicate în slăvi în ultima perioadă nu îmi inspiră nimic. Păi ultima dată am fost în Turabo Society Club şi am rămas cu următoarele impresii :

1. 75% din domnişoarele din club le-am văzut pe pitzipoanca.org sau le voi vedea în curând
2. 75% din domnii din club i-am văzut pe cocalari.com sau îi voi vedea în curând
3. muzica se simte cel mai bine în organele interne, nu contează versuri, bass să fie
4. în club nu se dansează. se stă şi se cască ochii la animatoare/animatori cu un pahar de ceva în mână.
5. fularul la tricou e un must-have, la fel lucrurile sclipicioase multe şi la vedere.

Am renunţat la această locaţie şi la altele asemănătoare. Au mai apărut în grup xy şi xx, deci totul urma să fie bine. Ei, aş!
Mă duc la bere cu un prieten. Fără alcool, că sunt şofer. Copilul cu mai multe moaşe...

12V W5W

Că nu m-ai făcut femeie, am înţeles. E mişto să faci pipi din picioare, oriunde te apucă, chiar dacă n-ai un prost care să-ţi pună totul pe tavă de argint cu diamante Jvarovşchi d-ălea. Că nu m-ai făcut fotbalist, am înţeles mai greu. Era de colea să dau şi io cu picioru' în băşică şi să iau banu greu făcând pe prostu' pentru o zeiţă coborâtă ca din Olimp ca o simfonie de mai?! Dar nici mecanic, măi mamă?

Seară. Să dăm cu lumini să ne observe ceilalţi stimaţi colegi de trafic, zic. Că eu nu fac ca doamna de 40+ de care m-am speriat serile trecute. Doamna din Tico verde-brotac, care nu a aprins luminile decât să-mi fută 2 flashuri şi apoi le-a stins că doar era 9 seara.
Dau cu lumini, spuneam, şi stupoare. Sunt puţin chior pe stânga. Vat tu du, vat tu du? Schimbăm becu', aia e! Opresc în primul peco, cer un bec, dar nu sunt sigur că e cel care îmi trebuie. Opresc în următorul peco, nu mă bagă nimeni în seamă. Mă bagă în următorul, dar degeaba, n-au becuri. Patru e cu noroc, îmi zic. Şi mă hotărăsc să desfac divaisu' pentru a nu mă mai lovi de problema din primul peco. Acu să te ţii. Motor încins, spaţiu mic, tehnologie germană, idiot român :

- mă prind cum se desface capacul interior al farului - 1 minut
- identificarea becului şi încercarea desprinderii prin tragere - 5 minute
- încercarea de desprindere prin deşurubare - 3 minute
- încercarea de forţare cu un obiect dur gen şurubelniţă - 2 minute
- scoaterea printr-o mişcare bruscă şi fermă - 1 secundă
- înlocuirea becului, plecat, oprit la primul semafor, ridicat capota, pus capacul farului la loc, plecat din nou - 1 minut
- arsurile de pe degete şi zgârietuile de pe mâini - nepreţuite

Menţionez că era vorba despre un bec de 1 cm şi foarte puţin, cel pentru poziţii, pentru cunoscători. Cum s-ar zice, aş fi putut trăi fericit şi fără el, cel puţin o perioadă.