Director dinamic

Inspired by Rita.

De obicei nu fac teste, dar ăsta mi-a plăcut. Dacă vă tentează, îl găsiţi aici.

Mie mi-a zis aşa :


adică...
As a DIRECTOR, you are practical and pay attention to the details that others tend to miss. When it comes to what really matters in your life, you are confident in your ability to succeed.

şiii...

As someone who is DYNAMIC, you do not have a hard time meeting new people, and you have a bunch of close friends. You are not overly concerned with what others may think about you, which leaves you free to be thoroughly involved in the world around you.

Brici, ce să zic! :))

O noapte în club

Ultima dată când l-am lăsat pe Radu să aleagă locaţia în care să ne petrecem seara în gaşcă am seninat la Novotel, la un concert de pian, vioară, draci, laci. Nu a fost rău, chiar dacă eu eram singurul în tenişi, pantaloni verzi cu buzunare şi fermoare şi tricou. Fetele alea, patru la număr au cântat bine. Au primit şi trandafiri de la un domn la a doua tinereţe, care mi-a lăsat impresia de libidinos că le-ar fi luat acasă pe toate.
Când lumea s-a pus de acord să ieşim vineri seară în clubul ales de Radu am zis ok, doar nu aveam să fiu eu ăla care se împotriveşte. Mergem într-un club din Floreasca. Lumea s-a adunat acolo din timp, urmând ca eu şi Ovi să ajungem după terminarea programului din corporaţie, adică pe la 1 fără... Zis şi făcut! Urcăm în maşini, George ne aşteaptă undeva prin Dorobanţi şi ghidaţi de el, ajungem. De la intrare, care se face printr-un gang, mă izbeşte un puternic miros de pişat urină. Nu era din interior, deşi prima uşă pe care am vazut-o era cea de la WC. Speranţa moare ultima, mai ales că pe scări George a găsit o hârtie de 50 ron. Însă ăsta avea să fie tot norocul.
Interiorul, unul de speluncă, bodegă, cămin cultural, cu mese şi scaune de lemn puse pe dreapta şi pe stânga, ca la nuntă. Oameni puţini, nici ăia nu dansează. Nici nu aveau cum în zgomotul ăla spart, care numai a muzică nu suna.
Buon! Salut băieţii, pup fetele, mă aşez şi întreb firesc : Unde mergem?!

......peste 20 de minute.......

Am ajuns în Stuff Vama Veche. E frumos aici, muzica e super şi se aude bine. Oameni suficienţi, cât să nu existe impresia de stingheri, veseli, puşi pe distracţie. Şi noi, la fel. Rezultatul ? Am ajuns acasă când se crăpa de ziuă şi clar Radu nu mai alege locaţia niciodată. Am zis!

După "weekend"

În afara faptului că am impresia că e duminică - şi nu e - şi că mă ustură/doare niţel pielea pe umeri din cauza soarelui, nu am nimic de comentat. Mi-au plăcut şi brotacii pe care îi auzeam în miez de noapte, Jack s-a bucurat că a făcut baie....

Inginer, director, preşedinte...

Nea Marinică e fi-su ţaţii Floarea. Da, băbuţa cu ochi blajini, albaştri, care părea bunicuţa veşnică, de ne făcea gogoşi cu flori de salcâm. A murit, săraca. Era bătrână. Acum e bătrân fi-su. Şi singur, şi ursuz, ca oamenii singuri. Are ochii mă-sii, nu şi privirea. Se plimbă pe uliţă cu mâinile albe, nemuncite, la spate, ca un vodă. Plescăie mărunt gumă, între dinţii din faţă. Nu cu toată gura, ca obraznicii ăştia mici de fac scârbă învăţătoarei.E îmbrăcat modest. Curat, dar modest. Lumea zice că de zgârcit, deşi are pensie frumuşică.
A făcut şcoală şi a ieşit pe servici la Uzină, la oraş. A fost inginer mare. Ba chiar a ajutat-o pe Corina a lu' nea Ion să ia servici bun. Şi pe Culaie. Şi-a luat casă la oraş şi cât a trăit mă-sa venea şi pe la ea, la sfârşit de săptămână.
Şi acum vine că e la pensie. Vine vara, că e aer curat la ţară şi nu mai plăteşte la întreţinere la oraş. Stă pe băncuţă, lângă fântâna din răspântie. E tăcut şi gânditor, de obicei.
Nea Marinică se face foc şi pară când băieţii din sat îi aruncă din tot pieptul câte un : Să trăieşti, nea Marinică!
- Să trăiţi domnu inginer, le răspunde el cu obidă!
Nici don Marinică nu-i place. Câte alde unu, pus pe şotii, îi mai trânteşte câte un Hai noroc!, d-al dracului.

Şi Costică a făcut carte, că ta-su a avut bănet să-l ţină pe la oraşe de munte. Când era copil, Costică alerga şi el pe dealuri cu Ion, cu Gică sau cu Marin al lu' Baboi. Lăsa vacile la umbră şi tule-o la scăldat, la gârlă. Acum are şofer că e director. Nu se mai urcă în căruţă că nu se cade. Ion, Gică şi Marin, prietenii lui din copilărie îi zic don director. El le zice bre, nea sau bă.

Domnul Bogatu a trăit la oraş o viaţă. Dacă nu mă înşel, la capitală s-a născut. E preşedinte. Preşedintele unei asociaţii de proprietari dintr-un sector. În timpul liber, ca un hobby. Domnu' preşedinte nu are nume, nici nu are nevoie. Are însă înclinaţii de primar. El promite, se mai laudă din când în când şi cel mai important, are ştampila. Parcă îl şi aud : ...pentru orice problemă, nu ezitaţi să mă căutaţi, stau la apratamentul...
Proprietarul de la cinşpe, un amărât, l-a crezut şi s-a dus la don preşedinte să-i pună şi lui o ştampilă pe o nenorocită de fiţuică. Don preşedinte nu e acasă. Vine mai pe înserat. Se duce omul nostru mai pe seară. Răspunde consoarta, o femeie plăcută după voce : Ştiţi, domnul preşedinte e în baie, reveniţi ! Revine omul, ce să facă? De data asta răspunde domnia sa, domnul preşedinte :
- Nu pot acum, sunt în pijama deja, reveniţi mâine. Şi a închis.
Omul a reuşit să obţină ştampila, după 5 zile. Ce să facă, el nu e preşedinte. Nici inginer, măcar.

Nu-mi place

Inspired by Ilinca

Ilinca a povestit ce plăceri îi trezesc simţurile clasice, eu trec în revistă neplăcerile :

să văd:
oameni care suferă, animale chinuite, vomă, gumă de mestecat lipită pe haine, străzi sau pantofi, filme siropoase, bărbaţi îmbrăcaţi în femei, doamne de vârsta mamei îmbrăcate sumar, animalele storcite de maşini, muştele în ciorbă

să aud:
critici, claxoane, sirena pompierilor, câini lătrând în noapte, muzica dată la maxim, zăpada care scârţâie

să miros:
peşte prăjit, oi, parfumurile mult prea dulci, algele intrate în putrefacţie, oţet, spirt, câine ud

să gust:
ciorba de burtă, oţetul din nou, ploşniţe :))

să simt:
nisip pe cearceaf, pietricele în încălţări, coji de nucă în cozonac, sâmburi de cireşe în dulceaţă, transpiraţia, temperaturile mai mari de 25°, gâzele intrate în ochi, puful în nas, apa în urechi, firele de păr în gură

Desigur, provocarea rămâne valabilă pentru oricine, la alegere : plăceri sau neplăceri.

Secvenţă cu EMO

La semafor. În stânga mea o dacie papuc cu 5 locuri ocupate toate de nişte băieţi de 28-30 de ani, muncitori în construcţii. Pe trecerea de pietoni, un grup de 5-6 liceeni (cel mult 16 ani). Printre ei, 3-4 emo kids. Tânărul aflat pe locul din dreapta în papuc coboară precipitat geamul şi strigă :

- Băiatuuuuu, ce curent reprezintă freza ta!?
- EMO, răspunde puştanul cu zâmbetul până la urechi ( uite că şi emo zâmbesc, zic)
- Nasol, frate!, răspunde tânărul din maşină.

Nu am nimic cu ăştia mici care vor să se tundă cu ciobul, să se machieze cu negru pe la ochi, să-şi dea cu ojă, să poarte poşetă, să se depreseze, să se înfometeze că aşa e trendy. Poate le trece. Şi totuşi, parcă prea mulţi puştani se sinucid în ultima vreme.

Snif, snif!

Astăzi pot să respir. Şi e bine! Mda, viaţa bate filmul din nou şi în filmul ăsta al meu mă lăudam în dreapta şi-n stânga cum că n-am mai răcit de 3-4 ani. Asta înainte să merg cu 120 la oră, cu geamul deschis, că era cald şi frumos.

N-am băut ceai de ceapă cum îi recomandam Ritei acum câteva zile, dar de lămâi m-am săturat. Cu miere şi ceai fierbinte. Ieri, nu am respirat decât (aer) cu o nară o oră, cu cealaltă altă oră şi tot aşa. Neplăcut a fost că la 32 de grade eu nu mi-am putut permite decât să deschid geamul de la maşină 2 cm. Rezultatul a fost că am ajuns la corporaţie cu tricoul uscat doar pe mâneci. Acum e altă viaţă : îmi permit să beau şi o cafea între 3-4 ceaiuri, am poftă de mâncare şi mâncarea are şi gust. Sigur, vocea e tot dogită, dar pot rezista 20 de minute fără să suflu nasul, în ciuda gravitaţiei. Singurul episod frumos de ieri a fost când toţi colegii de corporaţie băleau din pricina mirosului puternic de grătar încins prin vecini şi eu nu. Care miros?!

Lecţia de bun-simţ

Acum că avem sistem de trafic 'teligent mă aşteptam pe dracu să ajung mai devreme la corporaţie. Nu-i vorbă, că pe la Universitate s-a mers mai bine ca duminica. Şi la Romană ca melcu'. Cum s-ar zice - aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

Buon! Am ajuns pe străduţa din spatele corporaţiei, acolo unde e periculos să parchezi, dar e necesar că altundeva n-ai cum. Pe la mijlocul străduţei, una bucată maşină, parcată recent la juma' de metru de bordură, cu uşile deschise şi un boşorog domn respectabil lângă, desigur, în calitate de proprietar. Fix în continuarea acestei maşini, dar pe stânga, o altă maşină parcată de ceva vreme. Rezultatul : pe aici nu se trece! Cobor geamul şi zic domnului de lângă maşina A :

- Realizaţi că aţi blocat toată strada...
- Cine ţi-a zis?
- !?! Păi, nimeni, dar văd, am ochi.
- Eu nu am blocat nimic. Ăsta cu maşina roşie a blocat că a parcat pe stânga.
- Se poate! Dar dumneavostră aţi venit ultimul. Nu e problemă că eu fac cale întoarsă. Dar măcar dacă aţi fi parcat mai aproape de bordură, poate aşa au şi alţii loc să se strecoare.
Face un pas înapoi, aruncă o privire scârbită spre stradă şi zice :
- Nu, nu cred!
Şi pleacă. Pe jos.

Poftă bună!

mmm, delicios! :))

Gugălăii mei

Pentru că mă ofticam că ai mei nu sunt ciudaţi ca ai altora, gugălăii loveşte şi la mine, este drept că nu cu aceeaşi forţă ca la Maria, Ameţitul sau Pisicot.

Cum ar veni, lumea ajunge p-aici întâmplător în următoarele cazuri :

Categoria io nu înţeleg :

- degajament - dacă vrei, n-am decât extorsiuni ale degajamentului, simplu s-a dat

- pisufnita - îndrăznesc să cred că este rezultatul uniunii dintre pisică şi bufniţă, poate le dau idei ăstora de la airwick. apropo de asta :

-reclama airwick pinguin - o tâmpenie, părerea mea.

Categoria poate te plesnesc :

- pisi blondă - vezi cum vorbeşti!!!

- plajă nudişti on-line - tu nu ai auzit de site-uri porno?!

- jos textila - aoleu! aşa pe neve!?

Categoria bloguri :

- blog maria coman - nu aici, aici

- blog nadina campean - a renunţat la el, dar te ţin la curent dacă îşi face altul, promit!

- blog cristina si constanta chirita - nu ştiu, nici nu mă interesează.

Atitudine de vecini

Lucrurile stau în felul următor. Mi-am luat maşina prin august, anul trecut. Vecinii binevoitori mi-au zis din start că cele cinci locuri de parcare din faţa blocului, cele cu plată spre primărie, sunt ale unor oameni de bine, de dinainte ca eu să mă fi născut. Că nu plăteşte nimeni, nu e treaba mea. Aşa că, m-am orientat rapid spre un loc de parcare ocupabil pe principiul - cine ajunge primul. Toate bune şi frumoase o săptămână. Într-o seară, stupoare, locul era ocupat de un ford, care nu s-a mişcat din loc câteva săptămâni. Când într-un final s-a mişcat în locul liber a apărut o cutie de carton. A venit iarna, am muncit 3 ore să scot maşina din nămeţi, am curăţat locul, am plecat la muncă, m-am întors, fordul stătea liniştit pe locul deszăpezit de mine.
În ultima perioadă a fost nevoie de mine în corporaţie pe tura aia care mă face să ajung acasă târziu în noapte. Noapte de noapte am observat unul dintre cele cinci locuri de parcare din faţa blocului neocupat. Bazându-mă pe spiritul de proprietate ultra-dezvoltat al bucureşteanului de rând, am mers pe principiul dacă nu găsesc ştergătoarele ridicate, totul e în regulă, poate omul a vândut maşina sau s-a mutat. Am plătit şi măturarea frunzelor de pe locul de parcare. Ciudat, credeam că doar toamna cad frunze. Dar cine sunt eu să mă opun legilor nescrise ale asociaţiei de proprietari. A ţinut figura vreo 2 săptămâni. Acum 3 zile, pe acel loc s-a instalat fordul, unde este şi acum. Eu cred că omul ăsta are ceva cu mine.

Despre alergii

Pentru că e primăvară, tot ce mişcă e pus pe făcut sex. Chiar şi tot ce miscă doar cu ajutorul vântului. Cum ar fi copacii. Şi nu orice copaci. Ăia fără soţ, vorba poetului. Carevasăzică - plopii. Şi ei, plopii, cu sau fără soţ, când şi-o trag se înmulţesc aruncă în jur cu puf. Ca să vezi ciudăţenie a naturii! De ce au plopii puf, sunt pui? N-ar putea şi ei să dea jos scoarţa şi să facă înmulţirea la trunchiul gol până le sar frunzele?! NUUUU!! Ei aruncă puf, la care eu sunt alergic, că asta era problema! Alergia e simplă : mă mănâncă nasul de zici că am păduchi în el. Adică în nas. (pentru a limita imaginaţiile bolna bogate, precizare : nu, nasul meu nu are dinţi şi nu muşcă din faţa mea, pur si simplu mă mănăncă gen : scarpină-mă că mor!). Şi pentru că fiecare este cu stolul lui, al meu stol reuşeşte să mă convingă despre faptul că puful ăla vine exact către nasul meu chiar şi atunci când eu sunt în maşină cu toate geamurile închise bine. Şi totuşi, ca efecte, această alergie se află pe locul 2.

Pe primul loc în topul alergiilor de care suferă personajul principal - eu - se află cu succes şi la distanţă de orice, oricum, mirosul de oaie. Când terminaţi de râs, citiţi simptomele :

- usturime a ochilor
- mâncărime a nasului
- lacrimi mari şi curgătoare (şi băieţii plâng, vorba cântecului)
- strănut
- tuse măgărească
- imposibilitate de a respira.

Ştiu sigur că nu m-am născut cu această alergie pentru că în copilărie bunicii aveau şi 2-13 oi şi miei (am scris legat), la care nu eram alergic.

Şi pe locul 3, la egalitate, pisici şi căpşune (parcă asta e forma corectă când vine vorba despre fruct). Nu că aş fi mâncat multe pisici la vremea mea, dar căpsunele nu au păr. Ideea e că de la pisici nu mă apucă strănutatul, dar am iar problema cu nasul care mă mănâncă, într-o manieră mai blândă decât în cazul pufului de plop. La capitolul căpşune, mi se inflamează gingiile şi parţial limba dacă mănânc mai mult de 2 kilograme. Deci, întotdeauna am grijă să mănânc 1 kil 900 de grame..pauză...şi de la capăt.

Susţin

pe Dan Pavel

1. pentru că e talentat
2. pentru că CNA e din alt film, din LOST presupun
3. pentru că unii oameni sunt ca oile

Detalii aici, şi aici, şi aici şi...

Înainte şi la stânga

Locuiesc în nenorocitul ăsta de oraş frumoasa capitală de vreo 3 ani deja. Şi totuşi nu ştiu unde e Baba Novac. Nu în sensul că nu pot localiza zona, că aşa să arăt spre zări sunt tare priceput. Dacă m-am urcat în maşină, s-a termenat jmekeria !

Alex, coleg de corporaţie şi băiat simpatic, propune duminică ceva licori în oraş, el cu şoferul soţia, eu cu mine şi câteva prietene imaginare. Totul la capitolul - va avea să se întâmple, cândva, cumva, zilele astea. Ieri, sună :

Ai mâncat? Eu nu şi nici nevastă-mea. Ştiu un restaurant chinezesc foarte bun la Baba Novac. Ştii să ajungi?

Nu, dar sunt dispus să încerc.

Am aflat că Baba Novac e o intersecţie, imediat după Dristor. La Dristor am mai fost cu maşina, chiar de două ori, cât de complicat poate să fie?!
Deci mă urc în bolid, îl scot din locul de parcare noroi şi cu încredere merg spre Baba Novac via Dristor. O jumătate de oră mai târziu, după o dicuţie telefonică sinceră cu Alex în care îi spuneam că habar n-am unde sunt, mă trezesc în Apărătorii Patriei. Aşa e când ratezi intersecţia în care chiar trebuia să fac stânga.
Aşa că, le-am urat poftă bună, am bătut o cruce şi cu noroc m-am întors acasă unde am găsit şi loc de parcare, fără noroi.

Telenoveaua mea

Primul episod l-am pierdut, dar - ca în orice serial de gen - am prins firul din mers. De la început mi-a plăcut Săgeata. Prea erau toţi împotriva ei/lor şi sunt chiar simpatici şi descurcăreţi foc. Da, şi Heidi e frumoasă şi Mişcătorii au pus osul la treabă cu succes în primele episoade. Păcat de fetele alea, că au dispărut una câte una. Dacă au pierdut, eu ce să le fac? Au fost şi momente siropoase, când Tim şi Nicole s-au cuplat. A fost nasol că nu i-a sărit în ajutor fetei când James a trimis-o în altă tabără. Nicole l-a taxat, cu mă-sa de faţă, cum fac fetele. Oricum, Tim a părăsit serialul. Au rămas 4, toţi din echipa aia care nu prea câştiga. Aseară m-am enervat că în loc de telenoveaua mea a fost o bălărie gen : 100 momente ... Ce tâmpenie! După ce că era una dintre sâmbetele alea petrecute în corporaţie, că aşa e frumos, o săptămână da, alta ba, ştiţi voi...nici la televizor nu pot vedea ceva decent? Acum m-am liniştit. În seara asta sunt două episoade. Din Ucenicul, evident!

Honey, i'm back!

A fost şi a fost frumoasă. Numai că minivacanţa asta departe de tehnologie & co mai repede mi-a consumat bateriile. Nu-i vorbă, că a fost beton. Somn cât cuprinde, văzut rude şi prieteni pentru prima dată pe anul ăsta, grătare făcut, Jack plimbat şi jughinit, etc. Au fost şi momente haioase, gen :

- A venit popa cu Botezul!

- Păi nu era Paştele!?! E Boboteaza?! Cât am dormit?!

Şi iata-mă-s, din nou, în frumosul Bucureşti care va rămâne frumos câtă vreme alţii sunt încă în vacanţă.