Probleme de proprietar

Hapdeit : Normal că m-am dus nepregătit, că doar n-oi şti acum să completez toate actele din lume, şi normal că tanti Olga m-a trimis de 3 ori la xerox, dar a fost înţelegătoare şi mi-a arătat cum se completează actele, deşi la ghişeul ei erau 7 persoane care aşteptau diverse în timp ce la toate celelalte cântau greierii. :)
Bomboana de pe colivă, pardon! cireaşa de pe tort ....deşi trebuia să mă întorc peste 5 zile pentru a ridica actele, tanti Olga a fost excesiv de drăguţă şi mi le-a dat pe loc. Şi nu, NU am dat şpagă.

Conacul, proprietate personală deja prin hotărârea predecesorilor mei, este locul unde intenţionez a-mi retrage bătrâneţile. Deocamdată serveşte pe post de încărcător de acumulatori, de toate trebile moşiei ocupându-se ai mei părinţi, ca buni administratori care se află.
El, conacul, este prevăzut cu o încăpere cu ieşire la drumul ăl mare, încăpere ce a servit ca prăvălie până de curând. Repejor a trecut la statutul de magazie în care s-au îndesat de toate mai mult sau mai puţin necesare unei deosebite proprietăţi, cu promisiunea transformării în garaj pentru batmobil, bubu sor-mii sau dispozitivul motorizat al părinţilor.
Batmobilul sau bubu mai au de aşteptat în ploaie, frig sau soare, în scurtele vizite la conac, pentru că încăperea din discuţie urmează a fi transformată din nou în prăvălie în schimbul unei chirii deja stabilite.
Toate bune şi frumoase, doar că vastele apartamente unde locuiesc sunt aflate la 100 de km de conac şi statul român, aşa retard cum e el, vrea hârţogării semnate şi parafate, pentru orice fel de treabă. Că vrea nişte hârtii înţeleg, că vrea multe, nu prea.
Mi-am deplasat superbul fizic, aşadar, întru semnat acte în faţa unei drăguţe doamne notar. Miercuri. Joi am semnat o completare la act, pentru că pe undeva se greşise ceva. Oameni suntem. Tot joi am aflat că este necesar a mă deplasa la organul fiscal al statului, pentru înregistrarea actului. Şi am făcut acest lucru vineri, însoţit de vărul-student care, ulterior, ar fi înmânat actele tatălui meu, la conac.
La organul fiscal al statului acţionează mai multe doamne şi domnişoare, fiecare având în grijă mai multe străzi, bulivarde sau uliţe. Arunc o privire la intrare şi imediat o rugă să nu nimeresc la, să-i zicem, tanti Olga. Tanti Olga este micuţă şi îndesată şi iese în evidenţă prin neglijenţa pe care parcă şi-o acordă şi pe care aveam curând să aflu că obişnuieşte să o acorde şi celorlalţi. Aspră, tunsă băieţeşte şi cu părul răzvrătit de parcă se răţoieşte la tine, din mai multe direcţii. O văd cu nasul în nişte dosare pe care le răsfoieşte precipitat şi cu mişcări bruşte, la fel ca vorbele adresate tânărului spăşit din dreapta sa, care din nu ştiu ce motiv se simte tare vinovat, deşi aveam să plec de acolo cu impresia că nu era.
O evit pe tanti Olga şi mă adresez unei doamne, care cu blândeţe şi un zâmbet larg mă trimite în iad, la tanti Olga. Trei minute să fi stat rezemat într-un cot şi cu ochii pironiţi în ţeasta aplecată asupra dosarelor a zgripţuroaicei până când ea mi-a aruncat o privire şi a rostit primele cuvinte :

- Nu e 13.30?! ( momentul de unde porneşte pauza în respectiva instituţie)

Poate că aş fi făcut scandal şi aş fi scoas-o din pepeni cu nesimţire dacă în cele 3 minute de aşteptare nu aş fi fost prins într-o discuţie cu un tânăr gentilom pe care îl ştiam foarte bine, dar nu îmi mai aminteam nicicum de unde sau măcar cum îl cheamă. Mi-am adus aminte de unde îl ştiam, despre nume să mă ierte. Aşa că m-am întors la tanti Olga şi după o privire asupra orologiului, zic :

- Nu, e 13:14 :)
- Şi ce faceţi cu alea? arătând spre actele din mâna mea.
Politicos şi cu zâmbetul pe buze îi explic ce şi cum.
M-a trimis la păscut, cu calm şi cu un rânjet mulţumit. Mai am nevoie de vreo 4 acte, se pare. Plus că am de completat două formulare, m-oi prinde eu cum, până luni, când din nou merg la tanti Olga.