Nu-mi place

Inspired by Ilinca

Ilinca a povestit ce plăceri îi trezesc simţurile clasice, eu trec în revistă neplăcerile :

să văd:
oameni care suferă, animale chinuite, vomă, gumă de mestecat lipită pe haine, străzi sau pantofi, filme siropoase, bărbaţi îmbrăcaţi în femei, doamne de vârsta mamei îmbrăcate sumar, animalele storcite de maşini, muştele în ciorbă

să aud:
critici, claxoane, sirena pompierilor, câini lătrând în noapte, muzica dată la maxim, zăpada care scârţâie

să miros:
peşte prăjit, oi, parfumurile mult prea dulci, algele intrate în putrefacţie, oţet, spirt, câine ud

să gust:
ciorba de burtă, oţetul din nou, ploşniţe :))

să simt:
nisip pe cearceaf, pietricele în încălţări, coji de nucă în cozonac, sâmburi de cireşe în dulceaţă, transpiraţia, temperaturile mai mari de 25°, gâzele intrate în ochi, puful în nas, apa în urechi, firele de păr în gură

Desigur, provocarea rămâne valabilă pentru oricine, la alegere : plăceri sau neplăceri.

Secvenţă cu EMO

La semafor. În stânga mea o dacie papuc cu 5 locuri ocupate toate de nişte băieţi de 28-30 de ani, muncitori în construcţii. Pe trecerea de pietoni, un grup de 5-6 liceeni (cel mult 16 ani). Printre ei, 3-4 emo kids. Tânărul aflat pe locul din dreapta în papuc coboară precipitat geamul şi strigă :

- Băiatuuuuu, ce curent reprezintă freza ta!?
- EMO, răspunde puştanul cu zâmbetul până la urechi ( uite că şi emo zâmbesc, zic)
- Nasol, frate!, răspunde tânărul din maşină.

Nu am nimic cu ăştia mici care vor să se tundă cu ciobul, să se machieze cu negru pe la ochi, să-şi dea cu ojă, să poarte poşetă, să se depreseze, să se înfometeze că aşa e trendy. Poate le trece. Şi totuşi, parcă prea mulţi puştani se sinucid în ultima vreme.

Snif, snif!

Astăzi pot să respir. Şi e bine! Mda, viaţa bate filmul din nou şi în filmul ăsta al meu mă lăudam în dreapta şi-n stânga cum că n-am mai răcit de 3-4 ani. Asta înainte să merg cu 120 la oră, cu geamul deschis, că era cald şi frumos.

N-am băut ceai de ceapă cum îi recomandam Ritei acum câteva zile, dar de lămâi m-am săturat. Cu miere şi ceai fierbinte. Ieri, nu am respirat decât (aer) cu o nară o oră, cu cealaltă altă oră şi tot aşa. Neplăcut a fost că la 32 de grade eu nu mi-am putut permite decât să deschid geamul de la maşină 2 cm. Rezultatul a fost că am ajuns la corporaţie cu tricoul uscat doar pe mâneci. Acum e altă viaţă : îmi permit să beau şi o cafea între 3-4 ceaiuri, am poftă de mâncare şi mâncarea are şi gust. Sigur, vocea e tot dogită, dar pot rezista 20 de minute fără să suflu nasul, în ciuda gravitaţiei. Singurul episod frumos de ieri a fost când toţi colegii de corporaţie băleau din pricina mirosului puternic de grătar încins prin vecini şi eu nu. Care miros?!

Lecţia de bun-simţ

Acum că avem sistem de trafic 'teligent mă aşteptam pe dracu să ajung mai devreme la corporaţie. Nu-i vorbă, că pe la Universitate s-a mers mai bine ca duminica. Şi la Romană ca melcu'. Cum s-ar zice - aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

Buon! Am ajuns pe străduţa din spatele corporaţiei, acolo unde e periculos să parchezi, dar e necesar că altundeva n-ai cum. Pe la mijlocul străduţei, una bucată maşină, parcată recent la juma' de metru de bordură, cu uşile deschise şi un boşorog domn respectabil lângă, desigur, în calitate de proprietar. Fix în continuarea acestei maşini, dar pe stânga, o altă maşină parcată de ceva vreme. Rezultatul : pe aici nu se trece! Cobor geamul şi zic domnului de lângă maşina A :

- Realizaţi că aţi blocat toată strada...
- Cine ţi-a zis?
- !?! Păi, nimeni, dar văd, am ochi.
- Eu nu am blocat nimic. Ăsta cu maşina roşie a blocat că a parcat pe stânga.
- Se poate! Dar dumneavostră aţi venit ultimul. Nu e problemă că eu fac cale întoarsă. Dar măcar dacă aţi fi parcat mai aproape de bordură, poate aşa au şi alţii loc să se strecoare.
Face un pas înapoi, aruncă o privire scârbită spre stradă şi zice :
- Nu, nu cred!
Şi pleacă. Pe jos.

Poftă bună!

mmm, delicios! :))

Gugălăii mei

Pentru că mă ofticam că ai mei nu sunt ciudaţi ca ai altora, gugălăii loveşte şi la mine, este drept că nu cu aceeaşi forţă ca la Maria, Ameţitul sau Pisicot.

Cum ar veni, lumea ajunge p-aici întâmplător în următoarele cazuri :

Categoria io nu înţeleg :

- degajament - dacă vrei, n-am decât extorsiuni ale degajamentului, simplu s-a dat

- pisufnita - îndrăznesc să cred că este rezultatul uniunii dintre pisică şi bufniţă, poate le dau idei ăstora de la airwick. apropo de asta :

-reclama airwick pinguin - o tâmpenie, părerea mea.

Categoria poate te plesnesc :

- pisi blondă - vezi cum vorbeşti!!!

- plajă nudişti on-line - tu nu ai auzit de site-uri porno?!

- jos textila - aoleu! aşa pe neve!?

Categoria bloguri :

- blog maria coman - nu aici, aici

- blog nadina campean - a renunţat la el, dar te ţin la curent dacă îşi face altul, promit!

- blog cristina si constanta chirita - nu ştiu, nici nu mă interesează.

Atitudine de vecini

Lucrurile stau în felul următor. Mi-am luat maşina prin august, anul trecut. Vecinii binevoitori mi-au zis din start că cele cinci locuri de parcare din faţa blocului, cele cu plată spre primărie, sunt ale unor oameni de bine, de dinainte ca eu să mă fi născut. Că nu plăteşte nimeni, nu e treaba mea. Aşa că, m-am orientat rapid spre un loc de parcare ocupabil pe principiul - cine ajunge primul. Toate bune şi frumoase o săptămână. Într-o seară, stupoare, locul era ocupat de un ford, care nu s-a mişcat din loc câteva săptămâni. Când într-un final s-a mişcat în locul liber a apărut o cutie de carton. A venit iarna, am muncit 3 ore să scot maşina din nămeţi, am curăţat locul, am plecat la muncă, m-am întors, fordul stătea liniştit pe locul deszăpezit de mine.
În ultima perioadă a fost nevoie de mine în corporaţie pe tura aia care mă face să ajung acasă târziu în noapte. Noapte de noapte am observat unul dintre cele cinci locuri de parcare din faţa blocului neocupat. Bazându-mă pe spiritul de proprietate ultra-dezvoltat al bucureşteanului de rând, am mers pe principiul dacă nu găsesc ştergătoarele ridicate, totul e în regulă, poate omul a vândut maşina sau s-a mutat. Am plătit şi măturarea frunzelor de pe locul de parcare. Ciudat, credeam că doar toamna cad frunze. Dar cine sunt eu să mă opun legilor nescrise ale asociaţiei de proprietari. A ţinut figura vreo 2 săptămâni. Acum 3 zile, pe acel loc s-a instalat fordul, unde este şi acum. Eu cred că omul ăsta are ceva cu mine.